Pregatirea trandafirilor pentru plantare

Pregatirea trandafirilor pentru plantare

Verificarea materialului daca este bine hidratat. Trandafirul pierde foarte usor apa, avand un comportament intermediar intre plantele lemnoase si cele ierboase. Se observa usor deshidratarea prin prezenta unor santuri fine longitudinale pe ramuri. In acest caz se rehidrateaza plantele, invelindu-se in panze umede si tinandu-se pana a doua zi in camere reci, chiar in frigider. Daca in 24 de ore se mai observa acele santuri, probabil ca materialul este distrus ireversibil, caz in care se mai poate incerca lasarea cu radacinile in apa cateva ore.

Fasonarea plantelor se executa cu putin timp inaintea plantarii, utilizandu-se neaparat un foarfece foarte bine ascutit.

Radacinile principale se scurteaza la aprox. 20 cm (sau aproape, neaparat se face o taietura proaspata), iar daca sunt prezente leziuni, se taie pana la tesut sanatos (periderma sau stratul extern protector al radacinii trebuie sa fie maronie pe radacinile principale). Radacinile secundare se scurteaza usor. Taieturile pe ambele tipuri de radacini se executa oblic. Uneori se pot observa semne de deshidratare si pe radacini sub forma unor zbarcituri (mai ales la materialul care este cerat pe altoi, iar radacina e protejata de talaj tras in folie; cu timpul acesta se poate usca), in acest caz se lasa materialul cateva ore cu radacinile in apa. In sectiune, radacina trebuie sa fie albicioasa, coloratia bruna in sectiune indica leziuni interne, degradare sau prezenta de mucegaiuri.

Ramurile se fasoneaza astfel: se elimina de tot cele subtiri sau cu leziuni, retinandu-se maxim 4 ramuri bine dezvoltate (de grosimea unui creion cel putin), urmarindu-se ca acele ramuri sa fie cat mai departate unele de altele, iar mugurele (forma corecta este mugurul) deasupra caruia se scurteaza sa fie exterior. Daca plantele sunt de calitate si au fost bine pastrate, se lasa 3-5 muguri pe fiecare ramura (atentie! acestia sunt dispusi spiralat), daca mugurii au pornit, atunci se taie surt (2-maximum 3 muguri care nu au pornit inca). Nu se recomanda plantarea cu muguri porniti si nici eliminarea acestora, intrucat din mugurii laterali, care insotesc acesti muguri, se formeaza lastari subtiri, de aceea se prefera taierea scurta pentru a porni din mugurii bazali sau din muguri dorminzi situati in apropierea punctului de altoire de unde vom avea lastari si apoi ramuri bine dezvoltate. In sectiune partea centrala a ramurii trebuie sa fie albicioasa, iar spre periferie sa prezinte un strat subiacent peridermei de culoare usor verzuie.

Mocirlirea radacinilor se face inainea plantarii cu cel mult cateva ore, introducandu-se radacinile intr-o suspensie de consistenta smantanii formata din pamant argilos, amestecat cu balegar proaspat de bovine si apa (in proportie de 2:1:1). Exista si preparate care stimuleaza rizogeneza si pot fi folosite in locul mocirlirii, conform prospectului: Transvital, Hit rooth, Radistim, s.a.

Plantarea propriu-zisa de preferinta toamna se face in gropi de 0,4-0,5 x 0,3 x 0,3 m. Cu cat sunt mai adanci gropile (se tine seama de grosimea solului, fara a se ajunge la orizontul C, adica roca mama) cu atat radacinile tinere ce se vor forma vor fi mai viguroase. In cazul in care se infiinteaza o plantatie si solul a fost desfundat, atunci gropile se fac mai mici.

Pe fundul gropilor se face un musuroi cu pamant fertil de la suprafata; marimea musuroiului se coreleaza cu adancimea gropii si lungimea radacinilor, in asa fel incat la plantare punctul de altoire sa fie cu aprox 3cm sub nivelul solului. Aici parerile sunt impartite: unii autori indica inaltarea deasupra nivelului solului cu aprox 2 cm a punctului de altoire pentru limitarea drajonarii salbaticului din port-altoi. Din observatiile noastre drajonii din port-altoi pornesc mult mai in adancime, astfel incat nu se limiteaza nici drajonarea si se expune puntul de altoire atat la ingheturi, cat si la seceta. Sunt autori (St. Wagner, 2002) care recomanda chiar o adancime a punctului de altoire de 3-5 cm. Actualmente, limitarea drajonarii se face folosind port-altoi specializati in aceasta directie.

Deasupra musuroiului se aseaza radacinile cat mai rasfirat, se acopera ulterior cu pamant, se taseaza cat mai bine (chiar se calca pe langa plante) pentru a elimina golurile de aer ce pot duce la uscarea radacinilor, se repeta operatiunea pana se ajunge la suprafata solului.

In acest moment se uda cu aprox 10 l apa in reprize pentru a patrunde in adancime.

Dupa ce apa a patruns in totalitate urmeaza musuroirea, care este obligatorie atat toamna, cat si primavara (cand musuroiul trebuie sa fie ceva mai mic, de aprox 10-12 cm inaltime). Rolul musuroiului este sa protejeze in primul rand de deshidratare. Musuroiul se desface spre sfarsitul lunii mai, dupa ce lastarii au cel putin 10 cm deasupra musuroiului, cand si radacinile sunt capabile sa “mentina” planta.

Cea mai importanta lucrare dupa plantare este udarea periodica cu 10 l apa administrate o data pe saptamana in lunile martie-mai, iar dupa aceea de 2 ori pe saptamana cate 10 l apa per planta in saptamanile in care nu ploua. Aceasta se face pana in luna august, inclusiv.

Reusita prinderii se verifica la inceputul lunii septembrie, deoarece este posibil ca planta sa infloreasca si ulterior sa moara.